English   Romana 
  
      
   Newsletter    
Introduceti emailul
Abonare
   Cariere    
   Informatii publice    
   Achizitii publice    
  
   Noutati / Evenimente    
   Proiecte    
   Documente    
 
  
  
   Noutăţi    

LANSAREA PROIECTULUI 'Prin practică ai viitor'
   01 iunie 2014

POSDRU 2007-2013
AXA PRIORITARĂ 2 - 'Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii'
DOMENIUL MAJOR DE INTERVENŢIE 2.1 - 'Tranziția de la școală la viața activă'
Beneficiar: Asociaţia profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică APROMECA
Titlu proiect: 'Prin practică ai viitor' - ID 141251

LANSAREA PROIECTULUI

'Prin practică ai viitor'

Asociaţia Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică APROMECA, alături de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării - I.N.C.D.M.T.M. București și Universitatea Politehnică București - Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică si Fundaţia Lumina Instituţii de Ȋnvaţamant (Universitatea Europei de Sud-Est Lumina), derulează începând cu data de 25 aprilie 2014, proiectul 'Prin practică ai viitor', ID 141251.

Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European și prin bugetul național în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul Axei prioritare 2, DMI 2.1. Proiectul se implementează în București pe o perioadă de 18 luni.

OBIECTIVUL GENERAL al proiectului Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea în domeniul ingineriei avansate a aptitudinilor de muncă și îmbunătăţirea inserţiei pe piaţa muncii pentru 400 de studenţi din Reg BI, într-o perioada de 18 luni.

OBIECTIVELE SPECIFICE ale proiectului sunt: O1 - informarea privind oportunităţile de alegere a unei cariere profesionale, pentru 400 de persoane; O2 - consiliere și orientare profesională a 400 persoane în vederea alegerii traseului profesional adecvat; O3 - organizarea a 8 vizite de studiu în vederea susţinerii activităţii de consiliere profesională pentru 200 de persoane; O4 - facilitarea tranziţiei de la scoală la viaţa activă prin organizarea de stagii de pregătire practică pentru 400 de persoane. GRUPUL ŢINTĂ: Grupul ţintă este format din 400 de studenţi. Grupul ţintă va fi înmatriculat în sistemul naţional de învaţământ, va fi student al unei instituţii de învăţământ din Regiunea București Ilfov, din mediul urban și urmează secţia de profil tehnic a programelor de licenţă/master (mecatronică, integronică, adaptronică, robotică, mecanică, optometrie, etc.), tehologia informaţiei, relaţii internaţionale și studii europene. ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI dedicate grupului ţintă sunt: ü Derularea de activităţi de consiliere și orientare profesională. Activitatea își propune recrutarea și menţinerea grupului ţintă, elaborarea de materiale care să vină în sprijinul activităţii, realizarea de campanii de informare, consilierea și orientarea studenţilor, organizarea de vizite de studiu cu scopul facilitării tranziţiei de la scoală la viaţa activă, conturării unei decizii cu privire la traseul profesional pentru grupul ţintă și crearea unui instrument IT suport cu scopul monitorizării activităţii ulterioare participării la activităţile proiectului, a grupului ţintă.
  • Recrutarea și menţinerea grupului ţintă
  • Elaborarea de materiale
  • Realizarea de campanii de informare
  • Organizarea și derularea de sesiuni de informare și consiliere profesionale;
  • Organizarea de vizite de studiu
  • Crearea unui instrument IT suport.


ü Derularea de stagii de pregătire practică. Activitatea își propune organizarea și desfașurarea de stagii de pregătire practică, inclusiv stabilirea operatorilor economici, încheierea convenţiilor de practică, elaborarea și distribuirea de materiale suport cu scopul îmbunătăţirii inserţiei acestora pe piaţa muncii. De asemenea, în cadrul acestei activităţi se vor organiza și realiza concursuri cu scopul de a valida cunoștinţele dobandite în urma desfașurării stagiilor de practică.
  • Organizarea stagiilor de pregătire practică;
  • Elaborarea și distribuirea materialelor suport;
  • Derularea stagiilor de pregătire practică;
  • Planificarea, organizarea și desfașurarea concursurilor;


PARTENERIAT Solicitant: Asociaţia Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică - APROMECA Partener 1: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării - I.N.C.D.M.T.M. București Partener 2: Universitatea Politehnică București - Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică Partener 3: Fundaţia Lumina Instituţii de Ȋnvaţamant (Universitatea Europei de Sud-Est Lumina)

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 2.162.883,35 lei, din care valoarea finanțării eligibilă nerambursabilă acordată din FSE este de 1.862.303,12 lei, valoarea finanțării eligibilă nerambursabilă acordată din bugetul național este de 257.322,56, iar contribuția eligibilă este de 43.257,67 lei. Detalii suplimentare puteţi obţine de la: Asociaţia Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică APROMECA Persoana de contact: Prof. Univ. Dr. Ing. Gh. GHEORGHE, Manager proiect Tel/Fax: 021.252.30.68/021 252.34.37 Email: geocefin@yahoo.com

Politicile de inovare și transferul de cunoștințe
   05 mai 2014

Comunicat de presă

Diverse entități europene se vor aduna la Facultatea de Drept a Universității din Porto - Universitatea din Porto găzduiește o conferință europeană privind politicile de inovare
București, 23 mai 2014

Miercuri, 28 mai, începând cu ora 10.15 (înregistrarea ȋncepe de la ora 09.30 ), Facultatea de Drept a Universității din Porto va găzdui Conferința finală a proiectului KTForce, cu scopul de a prezenta principalele rezultate ale acestei inițiative europene, care se va încheia la sfârșitul lunii septembrie 2014, pentru a dezbate și a permite schimburile de experiență cu privire la politicile de inovare și transferul de cunoștințe.

Având ca temă: " Politicile de inovare și transferul de cunoștințe : conlucrând pentru competitivitatea regională ", conferința va permite reprezentanţilor autorităților locale, regionale și naționale din țările europene, precum și partenerilor academici , să discute opinii și experiența lor cu privire la politicile de inovare și efectul acestora asupra competitivității regionale. În plus , partenerii KTForce vor avea posibilitatea de a prezenta rezultatele la care s-a ajuns până la această dată, inclusiv harta de bune practici, un webtool interactiv reunind practicile și politicile identificate de către parteneri.

Proiectul KTForce a început în 2012 și a implicat 11 membri din 6 regiuni europene, având în vedere îmbunătățirea politicilor locale și regionale și concentrându-se pe transferul de cunoștințe.

Participarea la eveniment este gratuită; mai multe informații pot fi găsite pe site-ul proiectului www.ktforce.eu.

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii este partenerul operational roman in cadrul proiectului KTForce.

***

Pentru detalii suplimentare, va rugam sa contactati:
Director Proiect, Ing. Iulian Ilie ctransfer@incdmtm.ro
Resp. Marketing, Octavia Caruntu octavia.caruntu@incdmtm.ro
Resp. PR, Andreea Popescu andreea.popescu@incdmtm.ro
Tel: 021.252.34.37

INCDMTM A OBŢINUT MEDALIA DE AUR LA SALONUL INTERNAŢIONAL DE INVENŢII DE LA GENEVA
   22 aprilie 2013

 mãrire imagine INCDMTM A OBŢINUT MEDALIA DE AUR LA SALONUL INTERNAŢIONAL DE INVENŢII DE LA GENEVA Cea de-a 41-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, a adus reprezentanţilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării (INCDMTM) din Bucureşti o medalie de aur.

Invenţia premiată este: Sistem de măsurare cu ultrasunete a depunerilor de sedimente în lacurile de acumulare, pe scurt "SEDCONTROL", avându-i ca autori pe: Mihai Mărgăritescu, Alexandru Moldovanu, Vlad Văduva, Cristian Drăghescu şi Florin Alexandru Isvoranu.

SEDCONTROL este un sistem pentru măsurarea depunerii de sedimente cu eliminarea erorilor de poziţionare. Este construit în două variante: modulul subacvatic (figura din stânga) și modulul cu senzori montat pe componenta plutitoare (figura din dreapta). Are încorporat un senzor de distanță cu ultrasunete, un senzor de turbiditate și o serie de senzori cu ultrasunete. Modulul receptor de date constă într-un modem radio și un laptop care permite preluarea şi prelucrarea datelor.

Dinamica procesului de colmatare prezintă interes pentru specialiştii care cercetează lacurile, având implicaţii în: generarea de energie, controlul inundațiilor, aprovizionarea cu apă, reglarea nivelului apei, pescuit, navigație și recreere.

Sistemul SEDCONTROL are următoarele avantaje:
  • permite măsurători directe dintr-o poziție fixă de măsurare, care nu este afectată de erorile intrinseci ale sistemelor mobile;
  • permite obţinerea de informații în timp real legate de schimbările din stratul de sedimente.
'Prin succesul obţinut de cercetătorii INCDMTM, demonstrăm că în ciuda turbulenţelor cu care se confrunta economia naţională şi mai ales a finanţării, domenii high-tech precum Mecatronica nu încetează să producă rezultate competitive', afirma dl. prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ion Gheorghe, director general al INCDMTM.

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării (INCDMTM), înfiinţat în anul 1971, este subordonat Ministerului Economiei și Ministerului Educaţiei Naţionale și are ca obiect de activitate principal cercetarea ştiinţifică (atât fundamentală, cât şi aplicată) şi dezvoltarea tehnologică în domeniul mecanicii fine şi al mecatronicii. INCDMTM se concentrează pe elaborarea şi perfecţionarea tehnicilor de măsurare. Eforturile cercetătorilor INCDMTM vizează dezvoltarea de variate produse şi tehnologii mecatronice (convenţionale sau neconvenţionale). Mai mult, în calitate de Institut Naţional, INCDMTM contribuie la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului şi la realizarea obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice stabilite prin Planul Naţional de Cercetare Ştiinţifică, Dezvoltare şi Inovare (PNCDI) şi Programul Nucleu. În condiţiile exploziei informaţionale, domenii de vârf, printre care şi mecatronica (o ştiinţă care integrează mecanica fină, electronică, robotică şi informatică) au devenit o prioritate şi s-au dezvoltat şi în România. Printre pionierii acestui domeniu se numără şi INCDMTM), în prezent unicul Institut Naţional ce realizează produse mecatronice, în colaborare cu institute, societăţi comerciale şi universităţi cu profil similar din ţară şi din străinătate.

CERCETARI IN TRIBOLOGIE
   22 septembrie 2012

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii INCDMTM prin cercetatorii sai de excelenta a realizat caracterizari şi determinari ai parametrilor tribologici pentru diferite suprafeţe procesate tehnologic.
Dupa cum se stie, in general, o suprafaţă se deteriorează ca urmare a presiunilor produse de mişcările mecanice ale sistemelor din care face parte.
Procesul de deteriorare diferă de la un sistem la altul, în unele cazuri având un mecanism complex.
Procesele de uzură care au loc în interiorul diferitelor sisteme sunt o sursă importantă de particule de uzură, dar aceste modificări sunt de multe ori imposibil de a fi văzute cu ochiul liber. O metodologie cu grade crescătoare de rezoluţie a fost stabilită cu ajutorul măsurătorilor macroscopice (rezoluţie milimetri), microscopice (rezoluţie microni) şi la scară nanometrică (rezoluţie nanometri).

La INCDMTM, se realizează caracterizări şi determinări ai parametrilor tribologici pentru suprafeţe realizate din diferite materiale. De exemplu, se determină rugozitatea suprafeţelor unor capete femurale ale protezelor de şold realizate din oţel, CoCr, oţel acoperit cu TiN; suprafeţe de compact policristalin de diamant COMPAX 1321.

Pentru aceste măsurători folosim, din dotare, un microscop de forţă atomică (Microscop Probe NTEGRA - Fig. 1) care lucrează în modul non-contact.

Fig. 1. AFM NTEGRA Probe NanoLaboratory: a) 1 - baza; 2 - cap de masurare; 3 - sistem de izolare vibratii; 4 - sistem de vizualizare optica

În INCDMTM au fost deja realizate caracterizări şi determinări ale parametrilor tribologici ale suprafeţelor din: CoCrMo (fig. 2), TiN (fig. 3), Ti6Al4V (fig. 4), (suprafeţele capetelor femurale ale protezelor de şold) şi compact policristalin de diamant COMPAX 1321 (material care poate fi utilizat ca parte activă a unui cuţit de strung pentru procesarea materialelor metalice/ nemetalice).

Fig. 2. Rugozitatea suprafeţei CoCrMo măsurată cu ajutorul Microscopului de Forţă Atomică NTEGRA



Fig. 3. Rugozitatea suprafeţei TiN măsurată cu ajutorul Microscopului de Forţă Atomică NTEGRA



Fig. 4. Rugozitatea suprafeţei Ti6Al4V măsurată cu ajutorul Microscopului de Forţă Atomică NTEGRA

Pe lângă caracterizarea suprafeţelor protezelor şold, au fost de asemenea caracterizate câteva suprafeţe de compact policristalin de diamant COMPAX 1321 (fig. 5).

Fig. 5. Rugozitatea suprafeţei compact policristalin de diamant COMPAX 1321 măsurată cu ajutorul Microscopului de Forţă Atomică NTEGRA

Studiul topografiei şi determinarea rugozităţii sale sunt utile pentru a obţine o caracterizare clară a suprafeţelor unor piese realizate. AFM-ul a fost utilizat deoarece imaginile sale afişează şi structura de înaltă calitate şi structura nanocristalină densă a suprafeţelor studiate.

Fig. 6. Laborator MECATRONIC MEMS & NEMS



înapoi  1    2    3    4    5    6    7    8    9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19     urmatoarea